POVESTEA SFARSITULUI UNEI VIETZI

Avand in vedere faptul ce in articolul precendent am vorbit despre povesti...chiar o sa iti spun o poveste care ash vrea sa te scoata din aceea rutina zilnica pe care o detesti dar nu recunosti asta desi ai da orice sa fii liber, sa uiti de constrangeri, de compromisuri prea mari si de tine de multe ori...

A fost o data un om care visase inca de cand era foarte tanar, sa calatoreasca, sa descopere lumea, sa intalneasca lumea, sa intalneasca frumusetea, placerea si bucuria. Dar, la insistenta parintilor lui, a familiei, a ales o viata de munca, de datorii si obligatii. Aceasta viata nu i-a permis sa mearga dincolo de granitele propriei tari, iar visul lui a ramas paralizat.
In toamna vietii, corpul lui a ramas paralizat, la capete. La scurt timp dupa aceea, a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile. Atunci acel om a inceput sa calatoreasca, in mintea si inima lui. A regasit in el toata iubirea , toata tandretea pe care o intalnea in calatoriile sale. A regasit, nu ceea ce nu mai traise, ci, din contra, lucrurile pe care le traise.
Lucrurile marunte, momentele delicate, clipele prea trecatoare, gesturile abia schitate, intalnirile neprevazute, care contineau grauntele atator posibilitati si pe care nu a stiut sa le lase sa infloreasca in el. In fiecare zi, din ce in ce mai imobil, el calatorea. Cat de multe drumuri a parcurs in tara tandretei! Mai multe decat inconjurul lumii de o suta de ori! Astfel, pe parcursul zilelor, a ajuns sa descopere o libertate noua.
Aceea de a calatori pe drumurile insorite ale imaginarului sau.. El, care fusese toata viata realist, serios in afaceri, se mira acum cand se aventura sa exploreze cele mai necunoscute drumuri din visele sale.Iar apoi, intr-o dimineata, cu inima mai usoara, s-a hotarat sa exploreze universul... si a trecut in cealalta parte.

Fa-ti viata sa fie asha!