POVESTEA SFARSITULUI UNEI VIETZI

Avand in vedere faptul ce in articolul precendent am vorbit despre povesti...chiar o sa iti spun o poveste care ash vrea sa te scoata din aceea rutina zilnica pe care o detesti dar nu recunosti asta desi ai da orice sa fii liber, sa uiti de constrangeri, de compromisuri prea mari si de tine de multe ori...

A fost o data un om care visase inca de cand era foarte tanar, sa calatoreasca, sa descopere lumea, sa intalneasca lumea, sa intalneasca frumusetea, placerea si bucuria. Dar, la insistenta parintilor lui, a familiei, a ales o viata de munca, de datorii si obligatii. Aceasta viata nu i-a permis sa mearga dincolo de granitele propriei tari, iar visul lui a ramas paralizat.
In toamna vietii, corpul lui a ramas paralizat, la capete. La scurt timp dupa aceea, a ramas imobilizat intr-un scaun cu rotile. Atunci acel om a inceput sa calatoreasca, in mintea si inima lui. A regasit in el toata iubirea , toata tandretea pe care o intalnea in calatoriile sale. A regasit, nu ceea ce nu mai traise, ci, din contra, lucrurile pe care le traise.
Lucrurile marunte, momentele delicate, clipele prea trecatoare, gesturile abia schitate, intalnirile neprevazute, care contineau grauntele atator posibilitati si pe care nu a stiut sa le lase sa infloreasca in el. In fiecare zi, din ce in ce mai imobil, el calatorea. Cat de multe drumuri a parcurs in tara tandretei! Mai multe decat inconjurul lumii de o suta de ori! Astfel, pe parcursul zilelor, a ajuns sa descopere o libertate noua.
Aceea de a calatori pe drumurile insorite ale imaginarului sau.. El, care fusese toata viata realist, serios in afaceri, se mira acum cand se aventura sa exploreze cele mai necunoscute drumuri din visele sale.Iar apoi, intr-o dimineata, cu inima mai usoara, s-a hotarat sa exploreze universul... si a trecut in cealalta parte.

Fa-ti viata sa fie asha!

UN AN NOU, O NOUA RALUCA, CU TOTUL ALTA

Recunosc ca am disparut total din peisaj. Poate de lene, ptr. ca nu ash putea sa ma scuz ca nu am mai postat nimik din cauza ca am fost ocupata...eu sunt ocupata si cand dorm, avand in vedere ce somn am.Ne petrecem o treime din viata in stare de somn iar o mare parte din aceasta stare este dedicata viselor. Sunt vise care ne tulbura, vise pe care cu greu le uitam sau vise intense din care nu am mai vrea sa ne trezim. Inevitabil ne gandim aproape de fiecare data ce simbolizeaza aceste vise...Nici trista nu am fost, dimpotriva....doar delasatoare. Dar promit ca ma voi revansha, nu neaparat fata de cei care poate imi citesc actualizarile, ci fatza de mine.Apropo de vise,in ultima vreme vizualizez noapte de noapte desene animate...nu la calculator sau TV , in creierashul asta al meu . si poate tu, cel de dincolo de ecran te intrebi de ce. Iar raspunsurile tzi le voi da in cateva fotografii....acesta este STANLEY PARK, un spatiu de joaca pentru copii pe care cred ca l-am infrumusetzat prin niste picturi murale facute cu mare drag.Episodul STANLEY P. va continua oricum, asha cum si viata mea a continuat pana acum cu un an sau jumate de an cat a trecut, simplu cald si fara cutremure personale...asta nu e expresia mea, e doar gasita intr-un horoscop...doar stii ca am obsesia astrologiei.

Cred ca in momentul in care am desenat toate acele personaje m-am gandit si putzin la efectul care il au ele asupra copiilor...prefer ca un copil sa se uite intr-o carte sau pe un perete la nsite desene si sa nus tea zi de zi in fata televizorului. Cred ca copiii intre 4 si 6 ani care nu au televizor in camera pot deja sa citeasca in timp ce in randul celor care au televizor sunt foarte putini cei care sunt interesati de lucruri cu adevarat frumoase si ca acestia traiesc intr-o lume mult prea fantezista.Privitul la televizor are efecte asupra psihicului, emotiilor si conduce la o desensibilizare in ceea ce priveste durerea. Cel mai mare pericol este dat de aparitia dependentei..ei ajung sa isi doreasca sa aiba o dependentza, crescand riscul copilului de a ajunge la maturitate dependent de tutun, alcool sau alte droguri periculoase....Dar e doar parerea mea .Suntem mari, suntem maturi, totusi sa incercam sa ne bucuram de povesti...